Finanțarea Adițională - 2017 - 2022:  Management de Proiect (4 MIL. EURO)

Proiectul este implementat de către Unitatea de Management al Proiectului (UMP-INPC) înfiinţată în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor. Fiecare dintre Administraţiile Bazinelor Hidrografice (ABA) din cele 11 bazine hidrografice participante la proiect asigură desemnarea uneia sau a două persoane care să lucreze ca personal al acesteia pentru supervizarea şi coordonarea implementării activităţilor de proiect la nivel de comună. Fiecare Direcţie a Bazinelor Hidrografice asigură spaţiu de birou şi facilităţi de pregătire şi formare; în cadrul INPCP PI proiectul a oferit sprijin prin achiziţia echipamentului necesar şi a autovehiculelor.

Pe parcursul INPCP FA acordul de colaborare cu ANAR va fi actualizat pentru a reflecta de asemenea sprijinul acordat pentru implementarea acestei părți a proiectului. Alte instituţii care ar putea fi necesare în implementarea activităţilor componentelor de proiect pot fi implicate pe bază de contract, conform necesităţilor. Ministerul Apelor și Pădurilor este autoritatea la nivel central pe deplin responsabilă pentru implementarea proiectului. Actuala Comisie Interministerială pentru Aplicarea prevederilor Directivei Nitraţi (CIA), prezidată de reprezentanţi ai Ministerului Apelor și Pădurilor, asigură consilierea şi supravegherea generală pentru coordonarea tuturor activităţilor din proiect.

 

Raportul privind contul de împrumut BIRD al Ministerului Apelor și Pădurilor 13 aprilie 2017 - 31 decembrie 2017:

Descărcați documentele: RAPORT PRIVIND CONTUL DE IMPRUMUT BIRD AL MAP;  MANAGEMENT LETTER TO UMP

Proiectul inițial - 2008 - 2017: Managementul Proiectului (5,6 MIL. EURO)

Proiectul a fost implementat de către Unitatea de Management al Proiectului (UMP-INPC) înfiinţată în cadrul Ministerului Mediului. Fiecare Direcție a Apelor a asigurat sprijin logistic și cu personal, pentru supervizarea și coordonarea implementării proiectului la nivel de comună. Proiectul a oferit sprijin prin achiziţia echipamentului necesar şi a autovehiculelor.

Ministerul Mediului a fost autoritatea la nivel central pe deplin responsabilă pentru implementarea proiectului iar, ulterior, Ministerul Apelor și Pădurilor. Comisia interministerială pentru aplicarea prevederilor Directivei Nitraţi, prezidată de către ministerul mediului, a asigurat consilierea şi supravegherea generală pentru coordonarea activităţilor de proiect.

Proiectul a asigurat costurile suplimentare adiacente costurilor de investiţie pentru echipamente, vehicule, pregătirea şi formarea personalului, salariile personalului UMP (salariile personalul din partea Direcţiilor Bazinelor Hidrografice au fost suportate de către ANAR), software FMI, reabilitarea spatiilor de birou pentru UMP, precum şi costurile operaţionale incrementale pe durata Proiectului. Costurile operaţionale incrementale sunt cu referire la chiria şi utilităţile spaţiilor de birou, întreţinerea acestora şi materialele consumabile, combustibil şi întreţinerea autovehiculelor, costurile pentru deplasări ale personalului şi diurne, precum şi costurile pentru publicitatea licitaţiilor.