Rezultate

Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți este singurul proiect din România care finanţează investiţii directe pentru implementarea de către comunităţile rurale a Directivei Nitraţi, aducând deopotrivă importante beneficii de mediu precum şi beneficii socio-economice. Proiectul sprijină derularea unor investiţii concentrate cu precădere în comune desemnate ca Zone Vulnerabile la Nitraţi localizate în zece bazine hidrografice. În prima perioadă de implementare, proiectul a sprijinit înfiinţarea a 11 Centre de demonstrare şi instruire, după care investiţiile proiectului au început să fie dezvoltate în alte comune, astfel încât un total de 81 de comune au beneficiat de investiţii sprijinite de către proiect.

Începând cu 2017, Finanțarea Adițională la Proiectul inițial va replica intervențiile de succes ale Proiectului inițial, la nivel național, în încă aproximativ 90 de comune.

Comune în care Proiectul inițial a avut intervenții:

Nr crt.ComunaJudețSistem de management al gunoiului de grajdSistem canalizare BiogazProgram demonstarativ privind bune practici agricolePlantare arbori
1Albestii de ArgesArgesDADADADA
2Balta AlbăBuzauDA DADA
3BailestiDoljDA
4BăleştiGorjDA
5Bistrita BargauluiBistrita NasaudDA
6BocsigAradDA DA
7BodestiNeamtDA
8BonțidaClujDADA  DADA
9BudeştiCalarasiDA DA
10CajvanaSuceavaDA
11CernatCovasnaDA
12CotnariIasiDA
13CrăieștiMuresDA
14CristeştiIasiDADA
15CrucişorSatu MareDA DA
16DeleniIasiDA
17Dumbrava RosieNeamtDA DADA
18DumbrăviţaBrasovDA
19FalciuVasluiDA
20FărcaşeleOltDA
21FrasinSuceavaDA DA
22Fratautii NoiSuceavaDA  
23FundeniGalatiDA DA
24GalanestiSuceavaDA  
25Gârla MareMehedintiDA DA
26GheraestiNeamtDA
27GherceștiDoljDA DA
28GirleniBacauDA DADA
29GiurgeniIalomitaDA  
30GorneştiMuresDA DA
31GrajduriIasiDA  
32GratiaTeleormanDADA
33GreciTulceaDA
34Gura HumoruluiSuceavaDA
35HălchiuBrasovDA
36HantestiSuceavaDA
37HarsovaConstantaDA
38IslazTeleormanDA
39JurilovcaTulceaDA DADA
40MaceaAradDA
41MaslocTimisDA
42MatasaruDambovitaDA
43Mihai BravuTulceaDA
44MihăeștiValceaDA DADA
45Mircea VodaConstantaDA
46MirceştiIasiDA DA
47MironeasaIasiDA DA
48MiroslavaIasiDA DADA
49Movila MiresiiBrailaDA
50Odorheiu Secuiesc HarghitaDA
51OrbeascaTeleormanDA
52OzunCovasnaDADA
53PatuleleMehedintiDA
54PaulestiSatu MareDADA DA
55PecicaAradDA DA
56Peciu NouTimisDA DADA
57PrejmerBrasovDA DA
58PriboieniArgesDA
59RacaciuniBacauDA DA
60Remetea ChioaruluiMaramuresDA
61SantimbruAlbaDA
62SălaceaBihorDADA  DADA
63Scanteia IasiDA
64SchelaGalatiDA
65SercaiaBrasovDA
66SeiniMaramuresDA  DADADA
67SohatuCalarasiDA DA
68ŞtefăneştiBotosaniDA
69SulitaBotosaniDA
70Targsoru VechiPrahovaDADA
71TantareniGorjDA
72TepuGalatiDA
73TodireştiSuceavaDA DA
74TraianOltDA DA
75VadeniBrailaDA
76VasilaţiCalarasiDA DA
77VanjuletMehedintiDA
78VernestiBuzauDA DA
79Vicovu de SusSuceavaDA
80VoinestiIasiDA
81SoimiBihor DA
82ScobintiIasi DA
83LetcaniIasi DA
84IsalnitaDolj DA
85Galicea MareDolj DA
86Poiana MareDolj DA
87TeascDolj DA
88CioroiasiDolj DA
89GiubegaDolj DA
90DranicDolj DA
91Silistea CruciiDolj DA
92PlenitaDolj DA
93SprancenataOlt DA
94DrăgușeniBotosani DA
95PuieștiBuzău DA
96DrînceniVaslui DA
97GologanuVrancea DA
98TopologTulcea DA
99CălărașiBotoșani DA
100GălbinașiBuzău DA
101Alexandru OdobescuCălărași DA
102IndependențaCălărași DA
103LehliuCălărași DA
104VîlceleleCălărași DA
105Dragoș VodăCălărași DA
106PădureniVaslui DA
107MovilițaVrancea DA
108CelaruDolj DA
109CugirAlba DA
110RosiaBihor DA
111ViisoaraCluj DA
112Mediesu AuritSatu Mare DA
113BratcaBihor DA
114SintandreiBihor DA